Vernisajul expoziţiei „Micii iconari”
Joi, 17 Iulie 2014 (16:08:22)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)La Muzeul de Ştiinţele Naturii din municipiul Suceava a avut loc miercuri după-amiază vernisajul expoziţiei Taberei de creaţie „Micii iconari”, ediţia a IV-a, tabără care s-a desfăşurat, în perioada 30 iunie – 12 iulie, în comuna Adâncata. Preotul profesor Mitu Pascal, de la Parohia Adâncata 2, organizatorul taberei de creaţie, ne-a spus că şi în acest an tematica aleasă a fost diversă. „Cei 60 de copii, jumătate din Parohia Adâncata 2 şi jumătate din municipiul Suceava, au pictat pe sticlă, pe lemn, pe pânză, iar ca noutate, în acest an am introdus pictura pe ceramică şi confecţionarea de brăţări cu mărgele. Unii copii au fost atraşi şi de tehnica origami. Programul a fost unul divers, în care am introdus jocuri creative, jocuri de comunicare, de socializare, încercând să-i apropiem pe copii. Ziua de lucru începea cu o rugăciune şi se sfârşea tot cu o rugăciune. A fost o reuşită”, ne-a spus părintele Mitu Pascal. La finalul vernisajului, toţi copiii, dar şi profesorii îndrumători, au primit „Diplome de merit” din partea preotului profesor Mitu Pascal. Tabăra de creaţie „Micii iconari” a fost susţinută de părinţii copiilor, de autorităţile locale, de Parohia Adâncata 2, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Expoziţia va fi vernisată şi duminică, 20 iulie, la ora 12:00, la Casa de Prăznuire a Parohiei Adâncata 2.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Vernisajul expoziţiei „Micii iconari”.
Vizualizări articol: 1239 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Vernisajul expoziţiei „Micii iconari”5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.