Miercuri, la ora 11.00, la Secția de Poliție Burdujeni s-a prezentat Constantin O., din municipiul Suceava, reprezentantul unei societăţi comerciale, care a sesizat faptul că, în perioada 7-9 iulie, persoane necunoscute au sustras circa 25 m cablu de cupru fără izolație de pe faţada unui bloc din municipiul Suceava.
La faţa locului s-a constatat că pe acoperişul blocului respectiv, o societate comercială a montat o antenă pentru telefonie mobilă, cu acordul Asociaţiei de proprietari. Antena în cauză este prevăzută cu un cablu care este prins de faţada blocului cu clame metalice. În noaptea de luni spre marţi, persoane necunoscute au secţionat cablul, după care l-au desprins din clame de la nivelul VIII al blocului până la antena de pe acoperiş, sustrăgând astfel cca. 25 metri din acesta.
Valoarea prejudiciului urmează a fi stabilită şi comunicată ulterior.
„Cercetările sunt continuate, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.