Denisa Ioana Iordache - singura bacalaureată de nota 10 din judeţ
Luni, 7 Iulie 2014 (15:22:33)de Adelina TALPALARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Denisa Ioana Iordache, absolventă a Liceului Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, este singura bacalaureată de 10 din judeţ, eleva obţinând calificativul maxim la toate disciplinele examenului din acest an – română, matematică şi biologie (anatomie). Diana a învăţat într-o clasă de matematică-informatică intensiv, fiind constant o elevă de nota 10. A fost şefă de promoţia cu o medie a anilor de liceu de 9,89, iar cât priveşte media din clasa a XII-a, doar câteva sutimi au despărţit-o pe eleva eminentă de media perfectă (media 9,92). Cu privire la examenul de bacalaureat, Ioana mărturiseşte că s-a pregătit pentru această testare pe tot parcursul clasei a XII-a, intensificând pregătirea în perioada dinaintea bacului, când aloca circa două ore pe zi, pentru fiecare disciplină de examen. „La matematică şi biologie mă aşteptam la 10, dar la română m-a surprins puţin pentru că este o disciplină unde vorbim de subiectivism şi unde nota maximă se obţine mai greu. Nu am tocit comentarii, nu am învăţat pe de rost compuneri etc. La română e bine să laşi să lucreze inspiraţia şi talentul”, a mărturisit Ioana. Despre subiectele variantelor extrase, Ioana a menţionat că i s-au părut „medii spre uşoare”. Ioana nu va lua calea străinătăţii pentru a-şi continua studiile superioare. Ea vrea să urmeze Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi. Pentru admitere, eleva va susţine examen la Biologie. „Pot spune că bacul a fost hopul cel mic pentru că emoţii mai mari am la examenul de admitere”, a recunoscut Ioana.
Vizualizări articol: 4122 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 5 voturi Denisa Ioana Iordache - singura bacalaureată de nota 10 din judeţ5.055
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.