În ultimul timp s-au înmulţit cazurile de case în construcţie lăsate de hoţi fără geamurile şi uşile montate în pereţi, ultimele două cazuri înregistrându-se la Ipoteşti şi Mitocu Dragomiernei.
Vineri, un bărbat de 59 ani, din comuna Ipotești, a sesizat faptul că în noaptea precedentă persoane necunoscute au sustras de la locuinţa fiului său mai multe ferestre și uși tip termopan.
Poliţiştii au stabilit că locuinţa părţii vătămate se află într-o zonă relativ izolată, la aproximativ 500 metri de satul Ipotești spre Bosanci, nu este prevăzută cu gard împrejmuitor și nu este conectată la rețeaua electrică.
S-a constatat sustragerea a 3 geamuri tip termopan de diferite dimensiuni din pereţii imobilului și a 2 uși tip termopan de la parterul clădirii.
Valoarea aproximativă a prejudiciului este de aproximativ 6.000 euro.
A doua zi, o tânără de 28 ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, a sesizat prin 112 faptul că persoane necunoscute i-au sustras două geamuri tip termopan de la casa aflată în construcție pe raza comunei Mitocu Dragomirnei.
La faţa locului s-a constatat că imobilul reclamantei este nelocuit şi este situat într-o zonă izolată. În noaptea de vineri spre sâmbătă persoane necunoscute au sustras de la imobilul respectiv două geamuri tip termopan de pe un perete de la parter.
Valoarea prejudiciului a fost estimat de către partea vătămată la suma de 1.000 lei .
Cercetările în cele două cazuri sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.