Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi au fost sesizaţi marţi cu privire la faptul că o persoană are o atitudine agresivă în trafic şi provoacă scandal.
Respectivul, Florin N., de 38 de ani, din Rădăuţi, a fost condus la sediul poliţiei, unde i s-a solicitat să efectueze testul cu aparatul etilotest, dar bărbatul a refuzat. În timp ce era condus spre Spitalul municipal Rădăuţi pentru recoltarea de probe biologice, Florin N. a devenit agresiv faţă de o altă persoană chemată la sediul poliţiei, dar şi faţă de poliţişti, motiv pentru care a fost imobilizat şi încătuşat.
Ajuns la spital, bărbatul a refuzat să se supună recoltării probelor biologice, fapt care constituie infracţiune.
A doua zi, în urma continuării cercetărilor, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și de arestare preventivă.
Atât parchetul cât și Judecătoria Rădăuți și-au însușit propunerea, iar instanța a emis mandatul de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele lui Florin N., în sarcina acestuia reținându-se săvârșirea infracțiunilor de refuz de a se supune recoltării probelor biologice și ultraj.
„În baza mandatului de arestare preventivă cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Suceava”, se precizează în comunicatul poliţiei.