Primarul din Forăşti, acuzat că i-a vândut soţiei sale un teren al administraţiei locale
Marţi, 1 Iulie 2014 (16:20:03)Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul a cinci foști sau actuali aleși locali din ţară (un primar, un viceprimar, trei foști sau actuali consilieri locali), printre care şi Brăduţ Avrămia, primarul comunei sucevene Forăşti.El este acuzat că în exercitarea mandatului de primar a emis, încheiat și semnat acte administrative și juridice în baza cărora primăria a vândut soției acestuia un teren în suprafață de 811 mp, teren aflat în proprietatea privată a comunei, încălcând, astfel, prevederile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.„Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”, se precizează în comunicatul ANI.
Vizualizări articol: 2289 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Primarul din Forăşti, acuzat că i-a vândut soţiei sale un teren al administraţiei locale5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.