Rezultatele evaluării naţionale în judeţul Suceava
Vineri, 27 Iunie 2014 (18:58:05)de Adelina TALPALARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Aproape 7.000 de elevi suceveni au primit vineri, 27 iunie, rezultatele evaluării naţionale. Pentru unii prilej de bucurie, pentru alţii motiv de lacrimi de supărare, rezultatele examenului de final de ciclu gimnazial s-au lăsat aşteptate, listele cu notele evaluării fiind afişate după ora 14.00. La nivelul judeţului, 5.335 de elevi (78,5%) au reușit să obțină medii peste 5. Potrivit unei centralizări transmise de Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, cei mai mulţi dintre elevii suceveni (1.239) au medii cuprinse în intervalul 6-6,99. Totodată, 1.198 de elevi au medii cuprinse în intervalul 7-7,99, 1.151 dintre examinați au obținut medii între 5 și 5,99, 1.062 – între 8 și 8,99 şi 617 – între 9 și 9,99. Totodată, rezultatele examenului au venit ca o surpriză plăcută pentru 14 absolvenţi de clasa a VIII-a, care au reuşit să obţină punctaj maxim – media 10. De cealaltă parte, pe 1.459 dintre examinaţi evaluarea naţională nu i-a prins tocmai pregătiţi, ţinând cont că au au fost notaţi cu calificative sub 5. Dintre cei care au note mai mici de 5, 176 de elevi au avut medii între 2 și 2,99, 448 de absolvenţi au medii între 3 și 3,99 și 792 au medii între 4 și 4,99. 43 de elevi au medii cuprinde între 1 şi 1,99. La proba de matematică au fost evaluaţi 6.795 de elevi. Cele mai multe note s-au încadrat între 5 şi 5,99 (1.321 de elevi), iar 1.217 elevi nu au reuşit să obţină note peste 5. La polul opus, 162 dintre absolvenţii de ciclul gimnazial au predat lucrări perfecte la matematică, fiind notaţi cu 10. La prima probă a evaluării naţionale, cea de limba şi literatura română, au fost evaluaţi 6.807 elevi. Cele mai multe lucrări (1.399) au fost apreciate cu note aparţinând intervalului 5-5,99. 1.162 de elevi au primit note între 6 şi 6,99 şi 1.096 între 7 şi 7,99. 35 de lucrări au fost notate cu 10. Totodată, 1.295 dintre examinaţi nu au reuşit să ia note peste 5 la limba română, 83 dintre aceştia având calificative mai mici de 1,99.
Vizualizări articol: 4743 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi Rezultatele evaluării naţionale în judeţul Suceava5.053
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.