Departamentul de Sănătate și Dezvoltare Umană din cadrul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava (USV) derulează, în perioada 24 - 27 iunie, campania “Mănâncă sănătos, trăiește activ!”. Campania se va desfășura în intervalul orar 15.00-18.00, în parcul din zona Universității și pe esplanada Casei Culturii din Suceava.
Scopul campaniei este sensibilizarea populaţiei în privinţa efectelor negative ale obezităţii șiafecțiunilor asociate asupra organismului.
Potrivit directorului departamentului, prof. univ. dr. Mihai Covaşă, „cu ajutorul studenților, departamentul dorește să atragă atenţiaasupra adoptării unui stil de viață sănătos care să includă o dietă echilibrată și activitate fizică regulată”.
Conţinutul campaniei promovează principiile de bază ale unei vieți sănătoase: o dietă adecvată nevoilor energetice și nutriționale, echilibrată, diversă și moderată, însoțită de activitate fizică permanentă de cel puțin 30 de minute pe zi în cazul adulților și cel puțin 60 de minute pe zi în cazul copiilor și adolescenților.
„Campania <Mănâncă sănătos, trăiește activ!> ar putea fi rezumată într-o singură frază: <Colorează-ți lumea cu legume și fructe și plimbă-te spre sănătate!>, a mai adăugat Mihai Covaşă.
Acesta a mai adăugat că misiunea Departamentului de Sănătate și Dezvoltare Umană este de a pregăti noi specialiști în prevenirea şi tratarea problemelor de sănătate (diabet, obezitate, deficienţe fizice) care să reabiliteze, să îmbunătățească sau să consolideze funcţia fizică, să prevină și să reducă factorii de risc legați de sănătate, în vederea optimizării stării generale de sănătate și a condiției fizice.
Înscrierile pentru admiterea la Departamentul de Sănătate si Dezvoltare Umană pentru anul universitar 2014-2015 se vor face în perioada 14-23 iulie, urmând ca testul grilă pentru una din disciplinele la alegere (biologie, chimie organică, chimie anorganică) să aibă loc pe data de 24 iulie.