Sindicatul Judeţean al Angajaţilor din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, afiliat la ConfederaţiaNaţionalăSindicală“Cartel Alfa” şi Federaţia NaţionalăSindicalădin AsistenţăSocialăşi ProtecţiaCopilului “Pro.Asist”, a obţinut în plus faţă de vechiul contract colectiv de muncă zile suplimentare la concediul de odihnă, în funcţie de condiţiile în care angajaţii îşi desfăşoară activitatea, precum şi decontarea transportului pentru personalul de specialitate din centrele pentru adulţi sau copii cu handicap.
Preşedintele executiv al Sindicatului Judeţean al Angajaţilor din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, Sonia Cuseac, ne-a spus că „sumele aferente decontării transportului vor fi asigurate din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Suceava. Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava şi cea a Consiliului Judeţean Suceava au dat dovadă de înţelegere prin acceptarea ca drepturile legale să se regăsească în Contractul colectiv de muncă la nivel de DGASPC Suceava, înregistrat pe 17 iunie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava”.