Marţi, la ora 19.00, un bărbat de 54 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bujorilor din localitate, ajungând în dreptul unui imobil, datorită stării de ebrietate a intrat în coliziune cu un autoturism staţionat regulamentar.
Din impact au rezultat doar pagube materiale.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.