Senatul a aprobat amendamentele făcute de senatorul Donţu pentru modificarea Legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor
Miercuri, 18 Iunie 2014 (16:41:49)de Dan COMAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Magistraţii care vor fi condamnaţi definitv pentru corupţie nu vor mai primi pensii speciale. Aceasta după ce plenul Senatului a aprobat amendamentele propuse de senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu la proiectul de lege pentru completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Propunerea legislativă a fost adoptată cu 98 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere. Iniţiatorul acestor amendamente, Ovidiu Donţu, a explicat că potrivit noilor prevederi legale, judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul de specialitate juridică care au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune de corupţie ar putea să nu mai beneficieze de pensia de serviciu. De asemenea, într-un alt amendament aprobat de Senat se precizează că „nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 şi 83 indice 1 şi de indemnizaţia prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care ulterior eliberării din funcţie au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau infracţiunile în legătură cu acestea”.
Vizualizări articol: 1548 | | Notează articolul: Senatul a aprobat amendamentele făcute de senatorul Donţu pentru modificarea Legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.