Fonduri elveţiene pentru modernizarea iluminatului public din municipiul Suceava
Miercuri, 18 Iunie 2014 (12:46:08)de Cosmin ROMEGA
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Municipiul Suceava este primul oraş din ţară, din cele patru selectate pe bază de concurs de proiecte, care va beneficia de fonduri elveţiene, pentru realizarea unor lucrări importante pentru comunitatea locală.Primarul Ion Lungu a anunţat că în data de 13 iunie Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO), din cadrul Consiliului federal Elveţian, a anunţat aprobarea primului proiect din România din cele 4 oraşe desemnate să beneficieze de fondurile elveţiene – Suceava, Cluj, Arad şi Braşov.Proiectul aprobat, intitulat „Managementul modern şi eficient al iluminatului public în municipiul Suceava” are o valoare totală de 6, 4 milioane franci elveţieni, adică 5,25 milioane de euro, din care contribuţia părţii elveţiene este de 4,3 milioane de euro. Contribuţia Primăriei Suceava este de 15% din valoarea proiectului, adică aproximativ 900.000 de euro.„Proiectul prevede înlocuirea a 3816 corpuri de iluminat public, cu altele moderne, cu led, mai economice şi cu o durată de viaţă mai mare, precum şi realizarea unui sistem de control la distanţă a acestora, cu diferite posibilităţi de intervenţie, în funcţie de situaţiile care apar”, a precizat şeful municipalităţii sucevene, care speră ca în luna iulie să semneze contractul de finanţare.
Vizualizări articol: 1411 | | Notează articolul: Fonduri elveţiene pentru modernizarea iluminatului public din municipiul Suceava0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(19 iun 2014, 00:55:22