Aleşii locali suceveni trebuie să decidă joi, într-o şedinţă extraordinară de Consiliu Local, dacă vor da sau nu curs solicitării Termica de aprobare a unui nou preţ local al energiei termice, de la 267 lei la 341,5 lei.
Actualul operator de transport şi distribuţie a energiei termice motivează cererea de imposibilitatea de a mai presta acest serviciu în baza tarifului actual, care aduce mari pierderi lunare societăţii.
Aceeaşi solicitare a mai fost făcută în decembrie şi în februarie, când s-a cerut ca noul tarif de transport şi distribuţie, cu tot cu TVA, să fie de 197,71 lei/gigacalorie, în loc de aproape 120 lei, cât este în prezent. De fiecare dată consilierii locali au respins proiectul.
„Eu îmi fac datoria, pun proiectul pe ordinea de zi, decizia va fi luată de către Consiliul Local”, a spus primarul Ion Lungu, care a precizat că, chiar de ar fi aprobată această majorare, noul tarif nu va fi valabil decât pe o perioadă relativ mică de timp, licitaţia de desemnare a unui nou operator de transport şi distribuţie a energiei termice urmând să aibă loc luna aceasta, pe 23 iunie.
(11 iun 2014, 13:07:16
In primul rind ar fi normal sa se puna la punct sistemul centralizat si apoi sa se discute despre marirea pretului gigacaloriei.
Daca se va mari pretul, mersul este ireversibil, tot Sistemul Centralizat al Sucevei va fi distrus treptat, treptat.
Acum e momentul…este o sursa enorma de cistig pentru alesii nostri!?
Ar trebui sa sprijiniti un plan de perspectiva al municipiului pentru furnizarea de agent termic mai ieftin, nu scumpit.
Aici au ramas cei mai nevoiasi oameni, cu posibilitati reduse .