Un ucrainean care conducea un tir a blocat mai bine de două ore intrarea în municipiul Suceava dinspre Gura Humorului, după ce a încercat să întoarcă vehiculul greu şi a agăţat un stâlp de medie tensiune. Ucraineanul, care venea din Turcia şi se îndrepta spre ţara de origine, a greşit drumul şi a intrat pe bulevardul Academician Vasile Grecu, ajungând în apropiere intersecţiei de la magazinul Lidl. Când şi-a dat seama că a greşit drumul, acesta a încercat să întoarcă în mijlocul şoselei. Semiremorca tirului a agăţat un stâlp de la reţeaua electrică, pe care l-a avariat grav, fiind la un pas de a se prăbuşi. Traficul a fost blocat în totalitate în intervalul 16.05-18.10, şoferii fiind dirijaţi de poliţiştii rutieri pe rute ocolitoare. Tirul era încărcat cu grepfrut. Urmare a acestui blocaj major tot traficul din municipiul reşedinţă de judeţ a fost dat peste cap.
(10 iun 2014, 21:51:12
Lasă-i pe cetățeni să interpreteze cum vor.Ceea ce încerci tu să faci este echivalentul unui masaj la un picior de lemn.
Drumuri bune !