Căminul cultural din comuna Adâncata a găzduit duminică Festivalul de folclor pentru copii ”Sărbătoarea de sub brazi”. Aflat la a șaptea ediție, festivalul organizat de Școala Gimnazială ”Ioan Băncescu” din localitate, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și cu Primăria comunei Adâncata, a reunit 335 de participanți de la 24 de școli din cinci județe, și anume Mureș, Iași, Neamț, Botoșani și Suceava.
Copiii, îmbrăcați în costume populare tradiționale, au evoluat în fața unei săli pline, dar și în fața unui juriu profesionist din care au făcut parte Laura Haidău, interpretă de muzică populară, profesoară la Școala Populară de Artă ”Ion Irimescu”, Iulia Bulaciuc și Mirabela Gavriliuc de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu”. Participanții au primit diplome și dulciuri.
La rândul său, primarul Viorel Cucu a subliniat că festivalul a căpătat anvergură de la an la an arătând că dacă la primele ediții au participat în jur de 150-200 de copii, acum numărul depășește 300.