Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată joi dimineaţă de un bărbat de 62 ani, din localitate, despre faptul că, în timp ce se afla în zona centrală a municipiului, a fost înşelat de o persoană necunoscută cu suma de 450 lei.
Polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 08.40, reclamantul s-a deplasat în zona centrală a municipiului Suceava, la o casă de schimb valutar, pentru a schimba suma de 150 euro, iar în timp ce aştepta deschiderea unităţii, a fost acostat de un bărbat necunoscut, care i-a propus un schimb mai avantajos şi s-au deplasat în parcarea din spatele magazinului, unde au calculat suma în lei pe care i-a înmânat-o reclamantului.
Acesta i-a dat cei 150 euro şi după ce a numărat banii, a constatat că lipsesc 10 lei, motiv pentru care i-a restituit necunoscutului, iar acesta i-a numărat din nou și a completat suma, însă în momentul în care i-a înapoiat reclamantului, profitând de neatenţia acestuia, a sustras suma de 450 lei, după care s-au despărţit.
Reclamantul nu a mai numărat suma de bani şi a constatat lipsa după aproximativ 40 minute.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorului şi recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.