Un şofer în vârstă de 50 de ani şi o şoferiţă de 23 de ani s-au izbit cu maşinile în copaci de la marginea drumului după ce au pierdut controlul asupra direcţiei în curbe. Amândouă accidentele au avut loc în noaptea de miercuri spre joi, la aproximativ jumătate de oră după miezul nopţii.
Pe DN 17A, în interiorul comunei Marginea, un bărbat de 50 ani, din comuna Arbore, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă la stânga, datorită vitezei, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un copac de pe marginea carosabilului, autoaccidentându-se uşor.
Conducătorul auto nu a fost testat cu aparatul etilotest, dar i s-au recoltat la spital probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pee DC Deia, în interiorul comunei Frumosu, o femeie de 23 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă la dreapta, datorită vitezei a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a izbit într-un copac de pe marginea drumului, şi ea autoaccidentându-se uşor.
„Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul, etilotest rezultatul fiind negativ, şi i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.
(22 mai 2014, 18:47:56