Concerte în centrul Sucevei, oferite de PDL la finalul campaniei electorale
Joi, 22 Mai 2014 (17:42:59)de Dan COMAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Sucevenii sunt invitați vineri să participe la două concerte de amploare organizate de PDL pe esplanada Casei de Cultură din Suceava, la finalul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare. Concertele din centrul Sucevei vor începe la ora 16:00, cu un spectacol extraordinar de muzică populară susţinut de Sofia Vicoveanca, Aurel Tămaş, Valentin Bertea, Sorin Filip şi Ion Paladi. După spectacolul de muzică populară, sucevenii sunt invitaţi de democrat-liberali la un concert extraordinar care va fi susţinut de trupele Voltaj şi Proconsul, dar şi de Maxim, Andrei Leonte, Kaira şi Naguale. Organizatorii spectacolului le promit sucevenilor că la acest spectacol vor avea parte de cea mai bună producţie video, lumini, sunet, efecte speciale, lasere şi artificii. Liderul PDL Suceava, deputatul Ioan Balan, a declarat că democrat-liberalii vor încheia campania electorală ca de fiecare dată, cu spectacole organizate special pentru suceveni. „Aceste două concerte sunt gândite să atragă publicul de toate vârstele şi cred că cei care vor cânta o vor face spre bucuria şi încântarea celor prezenţi”, a spus Balan.
Vizualizări articol: 1593 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.0 din 3 voturi Concerte în centrul Sucevei, oferite de PDL la finalul campaniei electorale1.053
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.