Miercuri, la ora 21.30, Secţia de poliţie Burdujeni au fost sesizată prin 112 despre faptul că un bărbat de 56 ani, din localitate, a fost lovit de un alt localnic, de 32 ani.
Polițiștii au stabilit faptul că victima se afla în incinta unui restaurant din cartierul Iţcani şi consuma băuturi alcoolice, moment în care a intrat agresorul, cu care a avut un schimb de replici și care, prin surprindere, l-a lovit.
Victima a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau alte violenţe”, se precizează în comunicatul poliţiei.