Maşini sparte de hoţi în municipiul Suceava
Marţi, 20 Mai 2014 (15:31:40)de Sergiu RUSU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Două maşini parcate pe strada Alexandru cel Bun din municipiul Suceava au fost sparte de hoţi în noaptea de duminică spre luni.Un bărbat în vârstă de 62 de ani a declarat că şi-a lăsat maşina parcată în laterala blocului în care locuieşte, iar luni dimineaţă a constatat că geamul portierei este spart, iar din interior lipseşte un detector radar. Cealaltă mașină spartă de hoţi, o autoutilitară, aparţine unui tânăr care locuieşte tot în zonă şi care a observat, luni dimineaţă, că persoane necunoscute i-au forţat portiera autovehiculului, iar din interior i-a fost sustrasă o staţie de emisie-recepţie.„În ambele cauze a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Maşini sparte de hoţi în municipiul Suceava.
Vizualizări articol: 1567 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Maşini sparte de hoţi în municipiul Suceava5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.