La Librăria Cărtureşti, din incinta Iulius Mall Suceava, va avea loc vineri, 23 mai, la ora 18.00, lansarea cărţii pentru copii cu titlul „Poveste din Golful Albastru”, de Ana-Maria Ovadiuc.
Evenimentul, organizat sub egida Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (cartea poartă eticheta editurii universităţii sucevene), la librăria care oferă „carte, ceai, muzică şi dichis”, dezvăluie o altă latură a artistei plastice Ana-Maria Ovadiuc (care coordonează Asociaţia de Artă „Nicolae Tonitza” -TAG), cea de autor de carte. Ilustraţiile sunt, desigur, realizate de autor. Prezintă conf. univ. dr. Sabina Fînaru.