Vineri, la ora 10.10, pe DN 2E, în interiorul oraşului Vicovu de Sus, un bărbat de 35 ani, din comuna Vicovu de Jos, în timp ce conducea o autoutilitară, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers, intrând în coliziune faţă-spate cu autoturismul condus regulamentar în fața sa de o localnică de 49 ani, care a fost proiectat într-un atelajul hipo condus de un bărbat de 66 ani, din localitate.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a unei minore de 10 ani, pasageră în atelajul hipo.
„Conducătorii mijloacelor de transport implicate în eveniment au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.