Un bărbat de 38 de ani, din municipiul Rădăuţi, angajat al unei societăţi comerciale, a sesizat marţi poliția despre faptul că în noaptea precedentă persoane necunoscute au sustras 72 metri de ţeavă de polietilenă, ce urma a fi folosită la racordarea cu apă. Ţeava era depozitată în extravilanul localităţii Milişăuţi, pe marginea unui drum de câmp.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.