Un tânăr din Bacău a fost păcălit de un necunoscut că îl ajută să obţină permis de conducere dacă îşi face mutaţie pe Suceava, în acest sens băcăuanul dându-i necunoscutului o sumă importantă de bani.
Luni, la ora 16.40, un tânăr de 25 ani, din judeţul Bacău, a sesizat poliția prin 112 despre faptul că în cursul zilei, în jurul orei 13.30, a fost înșelat de o persoană care i-a promis că îl va ajuta să obţină permisul de conducere.
La începutul lunii aprilie 2014, victima a cunoscut prin intermediul unei reţele de socializare un bărbat din municipiul Suceava care i-a promis că-l poate ajuta să obţină permisul de conducere, însă trebuie să îşi facă mutaţie în municipiul Suceava.
Astfel, luni, în jurul orei 13.30, cei doi s-au întâlnit și s-au deplasat într-un complex comercial pentru a perfecta documentaţia în vederea schimbării domiciliului, ocazie cu care reclamantul i-a dat suma de 200 euro şi 450 lei pentru plata taxelor, însă, după primirea banilor, autorul a plecat fără a putea contactat.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune”, se precizează în comunicatul poliţiei.