Un tânăr de 20 de ani a fost răni după ce a coborât dintr-un autobuz oprit în loc neamenajat şi a încercat să traverseze fără să se asigure corespunzător, fiind acroşat de un autoturism care depăşea autobuzul chiar dacă această manevră este interzisă în zona respectivă.
Marţi, în jurul orei 13.05, pe DN 29, în localitatea Dumbrăveni, un bărbat de 25 ani, din localitate, în timp ce conducea un autobuz, a oprit pe partea dreaptă, pentru a coborî un localnic, deşi nu era staţie de autobuz.
Ulterior, pasagerul care a coborât, în vârstă de 20 ani, fără să se asigure, s-a angajat în traversarea drumului prin faţa autobuzului, fiind surprins şi accidentat de un autoturism condus de un tânăr de 27 ani, din oraşul Frasin, care s-a angajat în depăşirea autobuzului staţionat pe un sector de drum pe care depăşirea era interzisă.
În urma impactului, pietonul a suferit leziuni ușoare, fiind transportat cu ambulanţa la spital pentru îngrijiri medicale.
„Cele trei persoane implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar la spital li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.