Marţi, în jurul orei 12.35, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată despre faptul că o persoană a sustras o stație auto din incinta unui magazin.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce își desfășura activitatea, un agent de securitate a oprit pentru control un bărbat după ce trecuse de casa de marcat, iar sub haina acestuia a fost găsită o stație auto în valoare de 249 lei.
Bărbatul a fost legitimat, stabilindu-se că este din municipiul Suceava, are 40 de ani, el recunoscând fapta comisă. Suspectul a fost condus la sediul Secției de Poliție Burdujeni pentru cercetări.
Stația auto a fost ridicată pe baza de dovadă şi predată reprezentantului magazinului.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cauza urmând a fi soluţionată procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.