Festivalul-concurs de literatură „Rezonanţe udeştene”
Miercuri, 7 Mai 2014 (16:11:12)de Tiberiu COSOVAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Consiliul Judeţean Suceava - prin Centrul Cultural Bucovina, respectiv Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale - având ca parteneri Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, „Crai Nou”, Asociaţia Culturală „Mircea Motrici”, Primăria Comunei Udeşti, Centrul Cultural „Unirea de sub Oadeci” şi Biblioteca comunală „Constantin Ştefuriuc” Udeşti, organizează, în zilele de 9 - 10 mai a.c., cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului-concurs de literatură „Rezonanţe udeştene”.Vineri, 9 mai, la ora 12.00, la Biblioteca Bucovinei va avea loc deschiderea oficială a festivalului şi vor fi lansate mai multe volume.Sâmbătă, 10 mai, la ora 9.30, la Biserica Sf. Dumitru din Udeşti va fi comemorat jurnalistul şi scriitorul Mircea Motrici şi alte personalităţi udeştene.La ora 10.30 participanţii vor efectua la un pelerinaj la mormintele scriitorilor Mircea Motrici şi Constantin Ştefuriuc, iar la ora 12.00, la Casa memorială „Eusebiu Camilar” vor avea loc lansări de carte şi vor fi decernate premiile pentru poezie, proză scurtă şi reportaj literar.La ora 14.00 manifestările se vor muta la Casa memorială „Mircea Motrici”, iar la ora 17.00 este programat recitalul poeţilor pe Oadeci.
Vizualizări articol: 1187 | | Notează articolul: | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi Festivalul-concurs de literatură „Rezonanţe udeştene”3.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.