Băişanu: Mesajul „USL Trăieşte” reprezintă „un izvor nesecat de bătut câmpii”
Joi, 1 Mai 2014 (16:42:36)de Dan COMAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, consideră că afişele folosite până în momentul de faţă de Alianţa PSD-UNPR-PC în campania pentru alegerile europarlamentare pe care se poate citi mesajul „USL Trăieşte” reprezintă „un izvor nesecat de bătut câmpii”. Alexandru Băişanu a spus că prin folosirea acestor afişe, PSD încearcă să-i păcălească pe cetăţenii din România, afirmând că „USL trăieşte”, motiv pentru care din punctul său de vedere această strategie reprezintă o hoţie, un fals şi uz de fals care ar trebui pedepsite prin lege. „Mai mult, prezenţa pe afişe doar a domnului Victor Ponta scoate în evidenţă faptul că europarlamentarii PSD de până acum nu au avut proiecte, nu au avut o activitate serioasă în Parlamentul European, şi drept urmare nu au ce să prezinte electoratului. Observăm astfel că Victor Ponta şi PSD nu sunt interesaţi de problematica europeană şi de nevoia românilor de a fi reprezentaţi corect în Europa, ci sunt interesaţi de pregătirea alegerilor prezidenţiale”, a declarat liderul PNL Suceava. Alexandru Băişanu i-a ironizat pe social-democraţi, afirmând că USL „trăiește precum Elvis Presley, Tutankamon sau Moş Ioan Roată”.
Vizualizări articol: 1659 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.0 din 2 voturi Băişanu: Mesajul „USL Trăieşte” reprezintă „un izvor nesecat de bătut câmpii”1.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.