Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava a desfăşurat marţi o acţiune de verificare în trafic a respectării legislaţiei rutiere de către conducătorii autovehiculelor de transport marfă și persoane, ocazie cu care au fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 53.975 lei.
De asemenea, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice, anvelope uzate şi alte abateri.
În cadrul acţiunii a fost depistat în trafic un ansamblu de vehicule al cărui conducător auto a depășit perioada maximă de conducere neîntreruptă cu aproape 6 ore, fiind depășită și perioada maximă de conducere zilnică cu 26 minute. Operatorul de transport a fost sancționat cu amendă în sumă de 8.000 lei și s-a dispus măsura imobilizării pentru efectuarea odihnei zilnice de minim 9 ore.