Luni, în jurul orei 06.06, un bărbat de 40 ani, din comuna Adâncata, taximetrist, a sesizat poliția despre faptul că în dimineaţa respectivă un client i-a sustras telefonul mobil în valoare de 500 lei.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că taximetristul a preluat un client, în jurul orei 05.30, din Autogara Suceava, client care la coborâre i-a luat telefonul ce se afla pe scaunul din dreapta faţă, unde s-a şi urcat.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorului şi recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.