Luni, în jurul orei 14.40, o tânără de 18 ani, din comuna Adâncata, a sesizat poliția prin 112 despre faptul că din imobilul proprietate i-au fost sustrase mai multe bunuri.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că reclamanta locuiește în imobilul părinților, aceștia fiind divorțați și plecați în străinătate, iar în jurul orei 14.30, când a revenit la domiciliu, a constatat că ușa de acces în imobil este forțată, iar din interior au fost sustrase bunuri în valoare de aproximativ 3.800 lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.