Sute de suceveni salariaţi la calea ferată, în domeniile mişcare-comercial, tracţiune, vagoane şi linii, au întrerupt activitatea miercuri dimineaţă, începând cu ora 7.00, în semn de protest faţă de reprezentanţii administraţiei. Oamenii sunt nemulţumiţi că noul contract colectiv de muncă nu a fost semnat încă, iar conducerea încearcă să-i amăgească aşa cum se întâmplă de ani buni. Ceferiştii reclamă faptul că în ultimii şase ani nu au beneficiat de nici o mărire de salariu, în timp ce inflaţia a crescut în ritm ameţitor. Mai mult, feroviarii reclamă că o serie de drepturi pe care le avea acum şase ani nu au mai fost achitate, cum ar fi primele de Paşte şi de Crăciun, subvenţionarea transportului şi cazării, toate acestea ducând la o scădere drastică a nivelului de trai.
Ca urmare a acţiunii ceferiştilor, toate trenurile aflate pe parcurs au rămas în prima staţie CFR, continuându-şi drumul după ce greva spontană s-a încheiat.
După două ore de grevă salariaţii la calea ferată şi-au reluat activitatea, ameninţând cu noi proteste în viitor dacă solicitările lor nu sunt îndeplinite.
Nu este pentru prima dată în ultimii ani când lucrătorii de la calea ferată recurg la acest tip de acţiuni, mai de fiecare dată la mijloc fiind revendicări de natură salarială.
Culmea ironiei este că ziua de Sf. Gheorghe a fost declarată de foarte mulţi ani ca fiind Ziua Ceferistului, zi care în 2014 coincide cu această mişcare spontană de protest.