Agenţii Postului de poliție Fundu Moldovei au fost sesizați sâmbătă de un bărbat de 40 de ani, din localitate, despre faptul că i s-a sustras motorină din rezervorul autotrenului.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 11-19.04 aprilie autori necunoscuți au sustras din rezervorul autotrenului parcat în afara părții carosabile a DJ 175, pe raza comunei Fundu Moldovei, circa 150-200 litri motorină.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.