Târgul de Turism al Bucovinei, la Constanţa
Marţi, 15 Aprilie 2014 (16:27:38)de Dan COMAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Consiliul Judeţean Suceava intenţionează să încheie un parteneriat cu Primăria Constanţei în vederea organizării în acest oraş a Târgului de Turism al Bucovinei. Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a spus că organizarea acestui târg în Constanța este o provocare, intenţia administraţiei judeţene fiind de a promova oferta turistică a judeţului Suceava într-un mod inedit. „În Constanţa vin turişti din toată România şi e o formulă în care poţi promova mai bine un concept despre o regiune sau un judeţ. Ne-am gândit foarte mult şi ne-am decis la o formulă mai puţin clasică de promovare, dar aceasta va trebui agreată şi de primăria Constanţei. Nu vom fi prezenţi la Constanţa cu un tip de promovare clasică a turismului, cu standuri şi elemente statice, ci vom încerca ceva inedit”, a spus Nechifor. El a arătat că intenţia Consiliului Judeţean este de a arăta turiştilor veniţi pe litoral Bucovina aşa cum este ea în realitate, cum s-a dezvoltat şi care sunt planurile pentru viitor, totul cu scopul de a atrage în judeţul Suceava un număr cât mai mare de turişti din întreaga ţară.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Târgul de Turism al Bucovinei, la Constanţa.
Vizualizări articol: 1564 | | Notează articolul: | Nota curentă: 4.3 din 3 voturi Târgul de Turism al Bucovinei, la Constanţa4.353
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.