Elevii Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” Putna au devenit ajutoarele de nădejde ale silvicultorilor suceveni din cadrul Ocolului Silvic Putna, alături de care au plantat recent aproape 600 de puieţi de molid.
„Pe raza Ocolului Silvic Putna, în primăvara acestui an se execută lucrări de împăduriri pe o suprafaţă totală de 39,63 ha, din care toată suprafaţa se află în fond forestier de stat. În pădurile proprietate a comunei Putna s-au executat lucrări de completări a împăduririlor executate în anii anteriori pe o suprafaţă de 0,25 ha”, a declarat şeful de ocol, ing. Cătălin Lăzărescu, care le-a prezentat copiilor câteva date asupra activităţilor din cadrul OS Putna şi un scurt istoric al organizării acţiunilor prilejuite de ,,Luna plantării arborilor”.
Cei 82 de copii din clasele primare ale Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” Putna, însoţiţi de cadrele didactice participante - Mariana Aurica Chidoveţ, Oana Herdes Suceveanu, Ionela Creţan, Paraschiva Boghean, Daniela Ornela Zubaş şi Georgeta Bicu, au fost instruiţi cu privire la principalele reguli de sănătate şi securitate a muncii specifice activităţii de împăduriri de către ing. Mihai Boghean, responsabil cu activitatea de regenerare a pădurilor.