Un tânăr de 23 de ani, prins la volan chiar dacă nu are permis de conducere, a încercat să-i păcălească pe poliţişti, dându-şi o identitate falsă.
Sâmbătă noapte, la ora 22.00, poliţişti din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au oprit în trafic, pe DJ 209D, pe raza localității Șerbăuți, autoturismul condus de un tânăr de 23 ani, din comuna Grăniceşti, care nu posedă permis de conducere.
Şoferul de ocazie şi-a declinat inițial o identitate falsă.
„Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și fals privind identitatea, urmând să se dispună procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.