Festival internațional de teatru, în iulie, la Suceava
Joi, 3 Aprilie 2014 (17:27:15)de Dan COMAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)La Suceava va avea loc, anul acesta, prima ediţie a unui Festival Internaţional al Şcolilor de Teatru. Contractul de parteneriat pentru organizarea acestui festival a fost semnat joi, la Palatul Administrativ, de preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, Valentin Popa, rectorul UNATC din Bucureşti, Adrian Titieni, şi de decanul Facultăţii de Teatru din cadrul acestei universităţi, Paul Chiribuţă. Prima ediţie a Festivalui Internaţional al Şcolilor de Teatru va avea loc în perioada 5 – 12 iulie a.c., iar spectacolele vor avea loc în sala Auditoriumului „Joseph Schmidt” a Universităţii „Ştefan cel Mare”, la Cetatea de Scaun, precum şi în alte locaţii neconvenţionale din Suceava şi în mai multe oraşe din judeţ. Potrivit organizatorilor, la acest festival vor participa trupe de la şcolile de teatru din România, Marea Britanie, Rusia şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a ţinut să precizeze că prin organizarea acestui festival, la Suceava „se pune o ancoră importantă în zona naţională şi internaţională a teatrului”.
Vizualizări articol: 1740 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi Festival internațional de teatru, în iulie, la Suceava5.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
( 3 apr 2014, 20:08:57