Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului a fost marcată miercuri, la Complexul terapeutic Blijdorp - O Nouă Viaţă Suceava, prin câteva acţiuni la care au participat copii afectaţi de autism, dar şi părinţii acestora. În prima parte a zilei, 20 de copii şi tineri cu autism, cu vârste cuprinse între 7 şi 31 de ani, au participat la un concurs de cros, în curtea Complexului Blijdorp, la finalul căruia trei dintre ei au urcat pe podium, obţinând cupe şi diplome: Sebastian Galbău, Cristian Adomnicăi şi Ştefan Cibu.
Toţi participanţii au primit câte un tricou şi aplauze din partea personalului de la centrul de recuperare. Unii angajaţi au intrat în jocul copiilor şi i-au ajutat să termine cu succes cursa de alergare. Pe unul dintre pereţii exteriori ai Complexului terapeutic Blijorp a fost aşezat un banner pe care scria mare „2 aprilie, Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului”, care, pe parcursul întregii săptămâni, va fi luminat în albastru, culoarea simbol a autismului.