Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi specialişti din cadrul Registrului Auto Român (RAR) Suceava au desfăşurat marţi o acţiune pentru reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor cu MTMA (masa totală maximă autorizată) sub 3,5 tone aflate în circulaţie pe DN 2 Dărmăneşti.
Au fost aplicate 19 sancţiuni, în valoare de 4.350 lei, din care 14 pentru defecţiuni tehnice, fiind retrase 8 certificate de înmatriculare.
În cadrul acţiunii au fost controlate 39 de autovehicule.