Iulius Mall Suceava va marca „Ora Pământului”
Vineri, 28 Martie 2014 (15:55:25)Iulius Mall Suceava se alătură şi în acest an iniţiativei de protejare a mediului prin stingerea luminilor - „Ora Pământului”. Sâmbătă, 29 martie, în intervalul orar 20.30-21.30, se va opri iluminatul pentru trei totemuri, stâlpii din parcare, faţada şi proiectoarele turnului. Astfel, Iulius Mall va marca „Ora Pământului”, un eveniment care atrage atenţia asupra importanţei de a economisi resursele mediului înconjurător. Acţiunea se va desfăşura în toate cele cinci mall-uri din reţeaua naţională a companiei Iulius Group.În fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie - Earth Hour. La îndemnul World Wide Fund for Nature, organizația care a inițiat mișcarea în anul 2007, peste 7.000 de oraşe din peste 152 de țări au stins lumina de Earth Hour în 2013, răspândind un mesaj puternic privind impactul negativ pe care viața de zi cu zi îl are asupra planetei și asupra resurselor naturale.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Iulius Mall Suceava va marca „Ora Pământului”.
Vizualizări articol: 1308 | | Notează articolul: Iulius Mall Suceava va marca „Ora Pământului”0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.