Joi, între orele 10:30-13:30, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi specialişti din cadrul RAR Suceava au desfăşurat o acţiune pentru reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor cu Masa Totală Maxim Autorizată (MTMA) mai mică de 3,5 tone aflate în circulaţie pe DN 2, pe raza localităţii Fântâna Mare, urmărindu-se starea tehnică a autovehiculelor.
În cadrul acţiunii au fost aplicate 18 amenzi, în valoare de 1.860 lei, din care 10 pentru defecţiuni tehnice, 4 pentru folii neomologate, una pentru anvelope uzate şi 3 pentru alte abateri la legislaţia rutieră. Poliţiştii au controlat 42 de autovehicule, fiind retrase 8 certificate de înmatriculare.
Poliţia dă ca exemplu cazul lui Gheorghe P., de 64 ani, din com. Pângăraţi, jud. Neamţ, care a condus o maşină pe DN 2, în localitatea Fântâna Mare, având emisii poluante peste limita admisă şi nu purta centura de siguranţă, dar şi cazul lui Marian P., de 25 ani, din Vadu Moldovei, care a condus un autoturism pe DN 2, în localitatea Fântâna Mare, având montate pe geamurile laterale şi lunetă folii negre neomologate şi având emisii poluante peste limita admisă.