Frescele Bisericii ”Pogorârea Sfântului Duh” din Mănăstirea Dragomirna, restaurate prin Regio, ar putea primi şi Premiul Publicului 2014, dacă adună suficiente voturi pe site-ul Europa Nostra. Proiectul, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 (Regio), a câştigat deja Premiul Uniunii Europene pentru conservarea patrimoniului cultural - Europa Nostra 2014.
Până pe 20 aprilie puteţi vota la vote.europanostra.org pentru ca frescele Bisericii Dragomirna să primească Premiul Publicului. Puteţi alege 3 dintre cele 27 de proiecte laureate anul acesta, din toate statele membre ale Uniunii Europene. Câştigătorul va fi anunţat pe 5 mai 2014, în cursul ceremoniei de acordare a Premiilor UE pentru patrimoniu cultural, organizată la Burgtheater din Viena, sub patronajul preşedintelui Austriei, Heinz Fische.
În perioada 2009-2012, frescele au fost restaurate prin proiectul Regio „Restaurarea şi conservarea patrimoniului cultural şi modernizarea infrastructurii conexe la Mănăstirea Dragomirna”. Finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, proiectul a avut o valoare de 25,7 milioane de lei, din care contribuţia nerambursabilă a UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, este de 17,8 milioane de lei.
Principalul obiectiv a fost restaurarea şi conservarea picturilor murale care decorează altarul şi naosul bisericii. Frescele de la începutul secolului al XVIIlea au fost curăţate, consolidate şi stabilizate, corectânduse intervenţiile anterioare. Procesul de restaurare a picturilor murale lea redat strălucirea şi aspectul originar, de o valoare excepţională: www.manastireadragomirna.ro - Restaurare.