Preşedintele social-democraţilor suceveni, Cătălin Nechifor, a declarat că după alegerile europarlamentare din data de 25 mai a.c., judeţul Suceava nu va avea nici un reprezentant în Parlamentul European. Cătălin Nechifor a făcut această afirmaţie după ce a anunţat că doctorul sucevean Tiberius Brădăţan va ocupa locul 23 pe lista Alianţei PSD-UNPR-PC pentru Parlamentul European, însă fără doar şi poate ţinta declaraţiei sale a fost PDL, partidul care l-a nominalizat pe fostul prefect şi senator, Orest Onofrei, pe locul şase pe listă.
„Raportându-ne şi la celelalte liste care vor fi depuse de celelalte partide, Suceava, la cum se arată lucrurile, nu va avea europarlamentar, indiferent de poziţia pe care o ocupă fiecare candidat pe listă. Însă locul 23 pe care îl are Suceava pe lista Alianţei PSD-UNPR-PC este un loc important, un loc de susţinere şi de suport. Şi vreau să-i mulţumesc domnului doctor Brădăţan că demonstrează împreună cu echipa PSD o capacitate importantă de a promova oameni care sunt mai proaspeţi în politică”, a spus Nechifor.
(23 mar 2014, 19:49:29