Flutur a anunţat că peste 500 de pedelişti suceveni vor participa la mitingul de la Cluj
Vineri, 21 Martie 2014 (15:45:48)de Dan COMAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a anunţat că peste 500 de democrat-liberali suceveni vor participa sâmbătă la mitingul organizat de PDL în Cluj-Napoca. Gheorghe Flutur a spus că la acest miting vor participa membri ai PDL din Suceava, Rădăuţi, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, din zona Dornelor, acestora urmând să li se alăture şi alţi suceveni, majoritatea studenţi, care au confirmat participarea. Flutur a declarat că PDL va protesta împotriva celor trei guvernări Ponta, despre care a spus că s-au remarcat prin incompetență, cinism, minciună și manipulare. „Ceea ce au oferit Ponta și Antonescu românilor a fost doar o Mare Minciună Națională. Iar PDL va protesta împotriva celui mai corupt regim de după 1989. PSD a promis marea cu sarea, dar acum se vede că de fapt și USL și PSD au mințit sută la sută. Guvernările Ponta nu au făcut altceva decât să atace mediul privat și să bage mâna în buzunarul tuturor, ne-au servit 35 de noi taxe și impozite, iar de la 1 aprilie ne arată adevărata față a guvernării prin acciza mărită la combustibil. De asemenea, protestul este îndreptat şi împotriva birurilor pe care USL, prin PSD, le pune românilor”, a precizat liderul democrat-liberalilor suceveni.
Vizualizări articol: 1637 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.0 din 1 vot Flutur a anunţat că peste 500 de pedelişti suceveni vor participa la mitingul de la Cluj1.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(21 mar 2014, 18:03:20