Concert de excepţie Nicu Alifantis pe scena suceveană
Vineri, 14 Martie 2014 (13:36:23)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)O seară plină de emoţie, de sentimente, de vers şi armonie a oferit îndrăgitul artist Nicu Alifantis, joi seară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava. „Mozaic – 40 de ani de muzică” a fost cadoul oferit de Nicu Alifantis publicului din Suceava, la împlinirea a 40 de ani de activitate artistică, Suceava fiind al 15-lea oraş, din cele 40, în care artistul va concerta, în cadrul unui turneu naţional. Chiar de la primele acorduri de chitară şi primele versuri „Ce bine că eşti, ce mirare ca sunt! / Doua cântece diferite, lovindu-se, amestecindu-se, / doua culori ce nu s-au văzut niciodată” publicul a vibrat, a rezonat cu artistul, astfel că spectacolul a fost o reuşită. Nicu Alifantis a povestit că nu a fost de mulţi ani la Suceava, dar se bucură că s-a păstrat aceeaşi sală, care mai poate găzdui acte de cultură. Nu puteau lipsi din concertul lui Alifantis piese precum „Ploua infernal”, „Ploaie în luna lui Marte”, „Piaţa Romană”, „Aproape linişte”. După două ore de muzică, Nicu Alifantis a plecat de pe scena suceveană încântat de emoţiile pozitive primite de la public. Spectatorii au mers spre casele lor mai bogaţi sufleteşte, spunându-şi, poate, fiecare pentru sine, „cât de puţin îmi trebuie să fiu fericit?!”.
Vizualizări articol: 1501 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 5 voturi Concert de excepţie Nicu Alifantis pe scena suceveană5.055
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.