Luni, la ora 10.00, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de un localnic de 49 ani despre faptul că, în noaptea de 8/9 martie, persoane necunoscute au sustras aproximativ 100 m cablu de telefonie, suspendat între 3 stâlpi amplasați pe str. Dobrilă Eugen din municipiul Suceava.
În urma măsurilor întreprinse de polițiști au fost identificaţi autorii ca fiind doi bărbaţi de 29 ani și 35 ani, ambii din municipiul Suceava, care au predat la un centru de colectare din municipiul Suceava cantitatea de 13 kg deșeuri cupru, rezultată în urma arderii cablului.
Cei doi au fost reținuți timp de 24 de ore, fiind încarcerați în arestul IPJ Suceava, urmând ca marţi să fie prezentați unității de parchet cu propuneri legale.
“Cercetările continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat şi pentru probarea întregii activități infracționale”, se precizează în comunicatul poliţiei.