Un şofer în vârstă de 21 de ani, taximetrist în Suceava, a murit după ce s-a izbit violent într-un copac cu autoturismul Dacia Logan pe care îl conducea. Accidentul s-a petrecut luni dimineaţă, în jurul orei 5.00, la ieşirea din Suceava spre Mitoc.
Din primele informaţii rezultă că şoferul de 21 de ani se îndrepta spre casă, după ce duminică noapte a muncit. Autoturismul condus de tânărul de 21 de ani a părăsit carosabilul prin stânga şi s-a izbit violent de un copac. Tânărul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean Suceava. Acesta a intrat de două ori în stop cardio-respirator. Dacă prima dată medicii au reuşit să-l resusciteze, a doua oară nu au mai reuşit. Acesta avea multiple leziuni grave la cap şi abdomen şi fractură deschisă de femur.
De precizat că după impact vitezometrul maşinii s-a oprit la 110 kilometri la oră.