Doi tineri care de deplasau cu o maşină au fost loviţi de doi bărbaţi băuţi care se certau în mijlocul străzii şi care au provocat distrugeri autoturismului în care se aflau victimele.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 03.30, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin 112 de un tânăr de 25 ani, din municipiul Iaşi, despre faptul că a fost agresat, iar autoturismul său a fost distrus de o persoană necunoscută.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că victima şi un prieten de 20 ani, din comuna Vama, se deplasau pe str. Dimitrie Cantemir cu autoturismul şi au observat pe partea carosabilă două persoane implicate într-un scandal, motiv pentru care au oprit, neavând loc să treacă.
În acel moment, una dintre cele două persoane a venit la autoturism și a început să lovească mașina și apoi a distrus parbrizul. Cei doi prieteni au coborât din autoturism, iar persoana care a distrus parbrizul l-a lovit cu pumnul pe tânărul din județul Iași, iar pasagerul din mașină a fost lovit cu palma peste față de cealaltă persoană implicată în scandal.
Polițiștii au reușit identificarea celor doi agresori ca fiind un tânăr de 28 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, și unul de 32 ani, din comuna Fundu Moldovei, ambii în stare de ebrietate.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe și distrugere”, se precizează în comunicatul poliţiei.