Decathlon, cel mai mare retalier de articole sportive din Europa, va fi prezent de luna viitoare şi în Suceava, în cadrul centrului comercial Shopping City Suceava. Inaugurarea va avea loc pe 4 aprilie.
Cu o suprafaţă de 1.600 metri pătraţi, noul magazin din Suceava din incinta Shopping City pune la dispoziţia iubitorilor de sport tot ceea ce ei îşi pot dori pentru ca pasiunea lor să devină realitate, punându-le la dispoziţie produsele necesare pentru practicarea a peste 50 de sporturi, de la fotbal, canoe, alergare, drumeţie, mountain bike, baschet, până la echitaţie şi pescuit.
Decathlon aduce un nou concept de magazin sportiv: produse calitative pentru orice sport şi orice nivel (de la începător la performanţă), posibilitatea de a testa produsele, implicarea clienţilor în activităţile sportive desfăşurate gratuit în magazin.
Cu preţuri care variază de la 2,90 lei pentru o minge de tenis la 11,90 lei pentru o pereche de ochelari de înot, continuând cu 16,90 lei pentru o minge de fotbal sau 39,90 lei pentru un trening de copii, Decathlon ţinteşte poziţia de lider al calităţii la cele mai mici preţuri pe piaţa sportivă din România.