Marţi, la ora 22.45, un echipaj din cadrul Postului de poliţie Mălini, în timp ce efectua serviciul de patrulare, a oprit pentru control pe DJ 209 A, pe raza localităţii, un autotractor cu remorcă condus de un tânăr de 25 ani, din comuna Bosanci, care transporta cantitatea de 41,02 mc cherestea esenţă răşinoase, conform avizului de însoţire secundar din 04.03.2014.
Întrucât existau neconcordanțe în documente, s-a dispus indisponibilizarea autotractorului şi a materialului lemnos, iar miercuri, polițiști împreună cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Mălini şi ITRSV Suceava au procedat la inventarierea materialului lemnos, constatându-se cantitatea de 39,375 mc.
În cauză, s-a dispus confiscarea materialului lemnos în valoare de 21.000 lei, iar conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă în valoare de 2.000 lei.
În urma verificărilor întreprinse la societatea care a încărcat materialul lemnos, s-au constatat nereguli privind operarea evidenţelor de intrări – ieşiri, fapt pentru care s-a aplicat o sancţiune contravenţională, în valoare de 2.000 lei.
Totodată, echipă formată din poliţişti şi silvicultori a stabilit că societatea a închiriat o suprafaţă de 100 mp de la o firmă din Cornu Luncii, care nu este delimitată de instalaţia de debitare a materialului lemnos, ocazie cu care și la această firmă s-au constatat diferenţe între stocul scriptic şi cel faptic, respectiv nu există documente de proveniență pentru cantitatea de 59,96 mc cherestea răşinoase.
În cauză s-a dispus sancţionarea firmei din Cornu Luncii şi confiscarea a 59,96 mc cherestea răşinoase, în valoare de 27.000 lei.
„Totodată, firma din Cornu Luncii a fost sancţionată deoarece nu a respectat prevederile legale privind împrejmuirea punctului de lucru”, se precizează în comunicatul poliţiei.